PSD o acuză pe ministra Diana Buzoianu de „amatorism și incompetență”

PSD a transmis miercuri un comunicat de presă în care lansează un atac direct la adresa premierului Ilie Bolojan, a USR și a ministrei Mediului, Apei și Pădurilor, Diana Buzoianu, pe care o consideră responsabilă pentru situația creată la Barajul Paltinu. Social-democrații susțin că operațiunea de golire a lacului de acumulare ar fi fost gestionată defectuos, iar consecințele ar fi afectat grav județele Prahova și Dâmbovița.

În comunicatul transmis, PSD îi solicită premierului Ilie Bolojan să reacționeze ferm și să ceară explicații urgente ministrei. Potrivit partidului, „prin această decizie inoportună ministra USR a provocat calamitatea din județele Prahova și Dâmbovița”. Formațiunea consideră că situația este extrem de serioasă și afirmă că „nu există nicio scuză” pentru modul în care a fost coordonată intervenția.

PSD o acuză pe Diana Buzoianu că ar fi ignorat avertismentele transmise public de Prefectura Prahova privind riscul producerii unei situații de urgență, acuzând-o că a tratat lucrurile cu superficialitate și că ar fi „mințit public că nu a fost informată”. În comunicat se susține că ministra ar fi pus în pericol sănătatea a sute de mii de persoane și ar fi generat un dezechilibru în sistemul energetic național. Social-democrații afirmă, de asemenea, că aceasta „a fost pe punctul de a declanșa o altă criză majoră de sănătate publică” prin solicitarea de a se livra apă menajeră infestată prin rețelele de apă potabilă ale localităților afectate, situație care, potrivit PSD, ar fi fost evitată datorită opoziției DSP.

Comunicatul ridică și problema numirilor făcute în cadrul Administrației Naționale Apele Române, susținând că Diana Buzoianu „nu se poate extrage din această criză după ce și-a numit oamenii și colegii de partid” în poziții-cheie, în timp ce oferea asigurări publice că „nu există niciun pericol pentru comunități” și că „accesul la apă va fi asigurat”.

PSD solicită conducerii USR să își asume responsabilitatea politică împreună cu ministra Buzoianu pentru ceea ce numește „dezastrul provocat de Ministerul Mediului”. În final, partidul critică în termeni duri poziția USR, cerând încetarea „campaniei mincinoase de intoxicare” prin care ar fi fost sugerată o legătură falsă între PSD și anumite persoane care nu mai lucrează în compania responsabilă cu distribuția apei potabile în Prahova. „Nu vă puteți ascunde la infinit incompetența!”, transmite PSD în încheierea comunicatului.

Check out our other content

Vezi si alte etichete:

Cele Mai Populare Articole