Deputatul Răzvan Mirel Chiriță, exclus din Partidul Oamenilor Tineri

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, excluderea deputatului Răzvan Mirel Chiriță din formațiune. Decizia, care produce efecte imediat, survine la numai o lună după ce președinta partidului, Anamaria Gavrilă, îl desemnase șef al grupului parlamentar POT din Camera Deputaților.

Conducerea POT afirmă că hotărârea a fost luată în urma „analizării mai multor situații care au arătat că domnul Chiriță nu și-a respectat responsabilitățile de membru și parlamentar al POT”. În comunicat, partidul enumeră o serie de nereguli, printre care lipsa de implicare în campania electorală pentru București, neplata cotizației pe o perioadă îndelungată și absența unui sprijin real în activitatea internă a formațiunii. Un alt reproș este acela că deputatul nu ar fi informat conducerea despre situații relevante care puteau influența partidul, comportamente considerate incompatibile cu regulile și valorile POT.

Reprezentanții formațiunii precizează că Răzvan Mirel Chiriță are posibilitatea de a contesta această hotărâre, conform procedurilor interne.

Excluderea vine în contrast puternic cu declarațiile făcute de Anamaria Gavrilă cu doar câteva săptămâni în urmă. Pe 5 noiembrie, lidera POT anunța numirea deputatului în fruntea grupului parlamentar, exprimându-și „bucuria și încrederea” în capacitatea acestuia de a consolida activitatea formațiunii în Parlament. La acel moment, ea sublinia că partidul reușise, în numai zece luni, să creeze un grup parlamentar coerent, iar Chiriță urma să preia o parte dintre responsabilitățile sale pentru a-i permite să se concentreze pe dezvoltarea organizației în teritoriu.

“Astăzi îl desemnez cu bucurie și încredere pe Răzvan Mirel Chiriță în funcția de lider al grupului parlamentar POT din Camera Deputaților.

În ultimele peste zece luni, am construit împreună un grup parlamentar funcțional. Astăzi, parlamentarii POT au toate resursele și sprijinul de care au nevoie ca să livreze rezultate reale pentru oameni. Acum este momentul ca eu să mă concentrez mai mult pe creșterea partidului în țară, iar Răzvan va continua munca începută în Parlament.” – scria Ana Maria Gavrila pe contul de facebook.

Tot în noiembrie, Gavrilă anunța inaugurarea unui nou sediu central al POT, în zona Cișmigiu, într-o clădire destinată start-up-urilor și spațiilor de co-working. Ea descria atunci locul ca având „energie și vibe bun”, reprezentând spiritul unui partid care se prezintă drept deschis oamenilor noi din politică și care refuză cooptarea membrilor proveniți din structurile partidelor tradiționale. În același mesaj, președinta POT menționa implicarea lui Chiriță în formarea grupului parlamentar, colaborare care, la momentul respectiv, părea solidă și de perspectivă.

Excluderea deputatului marchează însă o schimbare abruptă în relația dintre acesta și conducerea partidului, arătând tensiuni interne apărute într-un interval foarte scurt.

Check out our other content

Vezi si alte etichete:

Cele Mai Populare Articole