Premierul Ilie Bolojan a convocat o ședință extraordinară de Guvern în care urmează să fie adoptată o Ordonanță de Urgență ce va permite creșteri semnificative ale impozitelor și taxelor locale, inclusiv pentru locuințe și autoturisme. Potrivit documentului aflat în lucru, majorările pot ajunge până la 80%, iar aplicarea noilor valori va depinde de deciziile autorităților locale.
Conform proiectului de OUG, în termen de trei zile lucrătoare de la adoptarea actului normativ, fiecare primărie va fi obligată să transmită direcțiilor regionale sau județene ale finanțelor publice hotărârile consiliilor locale sau ale Consiliului General al Municipiului București privind noile niveluri de impozitare. Aceste hotărâri trebuie aprobate cel târziu până la 31 decembrie, pentru a putea fi aplicate în anul fiscal 2026.
Textul ordonanței prevede sancțiuni severe pentru autoritățile locale care nu respectă termenele. În cazul în care hotărârile nu sunt comunicate în termenul stabilit, direcțiile de finanțe publice vor sista alimentarea bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit, precum și cu sume defalcate din bugetul de stat destinate echilibrării bugetelor locale. Excepție vor face doar plățile strict necesare pentru salarii, contribuții aferente, drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, indemnizațiile acestora și cheltuielile din domeniul protecției sociale, atunci când nu pot fi acoperite din venituri proprii.
De asemenea, ordonanța stipulează că sistările de fonduri operate în baza altor acte normative rămân valabile, iar reluarea alimentării bugetelor locale se va face numai după ce autoritățile locale vor face dovada aprobării hotărârilor de impozitare pentru anul fiscal 2026.
Adoptarea acestei ordonanțe deschide calea unor creșteri importante de taxe la nivel local, într-un context în care autoritățile centrale pun presiune pe administrațiile locale să-și asigure echilibrul bugetar prin venituri proprii mai mari.