Publicația europeană Silicon Canals, cumpărată de grupul media Brown Brothers din Singapore

Publicația olandeză Silicon Canals, bine cunoscută în ecosistemul startup-urilor europene, a fost vândută unui grup media online din Singapore, Brown Brothers Media, controlat de antreprenorii australieni Brendan, Lachlan și Justin Brown. Fondată în 2014, la Amsterdam, de jurnalistul Remco Janssen, publicația a anunțat că tranzacția, estimată la câteva sute de mii de euro, urmează să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025. Potrivit părților, operațiunile redacționale, identitatea vizuală și direcția editorială vor continua fără schimbări majore, sub coordonarea noului editor-șef, Rahul Raj.

„După mai bine de un deceniu în care am construit Silicon Canals ca platformă de încredere, care conectează fondatorii de startup-uri, inovatorii și investitorii europeni, a venit momentul să predau ștafeta către o companie media matură, cu viziune pe termen lung. Brown Brothers și-a demonstrat angajamentul pentru dezvoltarea jurnalismului tech independent și sunt încrezător că vor consolida și extinde prezența brandului în Europa”, a declarat Remco Janssen, fondator și CEO al Proudly Media.

La rândul său, Brendan Brown, CEO al Brown Brothers Media, a subliniat intenția grupului de a investi în creșterea Silicon Canals: „Silicon Canals a construit un brand puternic în ecosistemul european de inovație. Plănuim să investim în extinderea amprentei sale digitale, creșterea audienței și integrarea în portofoliul nostru internațional pentru a crea cea mai importantă rețea globală dedicată știrilor despre startup-uri și scale-up-uri.”

Tranzacția vine într-un moment turbulent pentru presa europeană dedicată startup-urilor și tehnologiei. Recent, publicația EU-Startups, fondată de germanul Thomas Ohr, a fost achiziționată de MeOut Group după 15 ani de activitate. În septembrie 2025, The Next Web – una dintre cele mai influente platforme media și conferințe tech din Europa – și-a anunțat închiderea, decizie luată de grupul britanic Financial Times, care cumpărase majoritar TNW în 2019 și lansase ulterior site-ul Sifted.eu, targetat pe același segment. În plan global, piața media tech a trecut prin schimbări majore și în SUA: în martie 2025, TechCrunch a fost cumpărat de fondul de investiții Regent, iar în mai redacția europeană a fost concediată, printre cei afectați fiind jurnaliști consacrați precum Mike Butcher, Romain Dillet, Ingrid Lunden și Carly Page.

Achiziția Silicon Canals marchează astfel încă un episod din seria consolidărilor și repoziționărilor majore din zona media dedicată startup-urilor, pe fondul presiunilor economice și al schimbărilor din industria tech.

Check out our other content

Vezi si alte etichete:

Cele Mai Populare Articole