Victor Ponta lansează un nou val de critici la adresa USR în contextul crizei apei din Prahova, afirmând că responsabili pentru situația creată sunt atât ministrul Mediului, cât și conducerea Apelor Române, numiți de acest partid. El îl acuză și pe președintele Nicușor Dan că transmite public doar „jumătate de adevăr”, protejând, în opinia sa, persoanele aflate în funcții-cheie.
Potrivit lui Ponta, numirea noului șef interimar al Apelor Române ar fi fost decisă în septembrie direct de ministrul Mediului, fără consultarea experților din domeniu, iar noua conducere ar fi demarat în octombrie lucrările la Barajul Paltinu fără o strategie definită. Fostul premier susține că specialiștii ar fi recomandat ca intervențiile să fie amânate până în primăvara anului 2026, însă avertismentele lor ar fi fost ignorate. „La solicitarea directă a ministrului, noua conducere interimară a Apelor Române a început în octombrie lucrările la Barajul Paltinu fără nicio strategie; în fața observațiilor specialiștilor, care avertizau că este riscant și că trebuie așteptată primăvara lui 2026, replica doamnei ministru a fost: «pierdem banii din PNRR» și să dea drumul imediat lucrărilor!”, afirmă Ponta.
El compară actuala situație cu „Epoca Iohannis”, acuzându-l pe președintele Nicușor Dan că nu prezintă complet contextul și că evită să indice responsabilitatea politică a ministrului Mediului. „Ne-am întors rapid la «Epoca Iohannis». Președintele Nicușor Dan iese și spune un adevăr pe jumătate – cealaltă jumătate o lasă «în aer» ca să protejeze un ministru incompetent, scandalagiu și de-a dreptul stupid: în cazul de față, Ministrul Mediului (inevitabil, de la USR)! Președintele afirmă că de vină pentru catastrofa apei din Prahova este conducerea «Apelor Române» – CORECT! Dar se oprește la jumătate, exact ca Iohannis”, scrie Ponta pe Facebook.
Fostul premier afirmă că situația ar fi fost tratată diferit dacă funcțiile ar fi fost ocupate de reprezentanți ai altor partide. „Știm cu toții că, dacă ministrul Mediului era de la PSD, era deja demis; iar dacă șeful Apelor Române era PSD sau PNL, probabil era deja arestat! Dar, ghinion, amândoi sunt de la USR, așa că dl. Președinte Nicușor Dan nu merge cu adevărul până la capăt!”, transmite el. Ponta acuză și „propaganda useristă”, pe care o consideră responsabilă de încercări repetate de a devia vina spre alte formațiuni politice sau actori externi: „mașinăria infernală de propagandă useristă dă vina pe PSD și PNL, inventează nu știu ce «cunoscută a lui Grindeanu» (…) pe autoritățile locale, pe vreme, pe Putin, pe turci și pe tătari – toți sunt vinovați, numai ministrul USR și șeful Apelor Române numit de ministrul USR nu sunt!”.
În finalul mesajului, Ponta subliniază că președintele „a oprit adevărul la jumătate”, afirmând că acesta ar fi preluat atribuții care aparțin premierului. „Las la o parte că oricum și-a asumat ceea ce este 100% treaba și responsabilitatea premierului (dar, din păcate, Ilie Bolojan nici măcar lui Moșteanu nu a avut curajul să-i ceară demisia)!”. Mesajul se încheie într-o notă critică la adresa USR: „dacă vreți minciunile propagandei useriste și apă din cisternă, trăiți în România”.