Zeci de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale la Prislop, în ziua proclamării canonizării lui Arsenie Boca

-

Echipajele medicale mobilizate la Mănăstirea Prislop, cu ocazia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, au intervenit vineri pentru acordarea de îngrijiri unui număr de 24 de pelerini, potrivit ISU Hunedoara, citat de News.ro. Doi dintre cei afectați – un adult și un copil de 13 ani – au necesitat transport la spital pentru investigații suplimentare.

În total, medicii au asistat 22 de adulți și doi copii. Echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, UPU–SMURD și voluntarii Asociației „Salvital” au sprijinit intervențiile, alături de pompierii prezenți permanent în zonă pe durata evenimentului.

Reprezentanții ISU au transmis că efectivele vor rămâne mobilizate la Prislop până duminică, pentru a se asigura de buna desfășurare a manifestărilor religioase. Totodată, au oferit câteva recomandări pelerinilor, în special privind manipularea lumânărilor și candelelor, păstrarea căilor de evacuare și evitarea blocării accesului autospecialelor de intervenție.

Sursa Foto: Facebook/ ISU Hunedoara

Peste 15.000 de credincioși au participat, vineri, la ceremonia de proclamare locală a canonizării lui Arsenie Boca. Evenimentul are loc la mai bine de un an de la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care în iulie anul trecut a aprobat 16 canonizări, printre care cele ale lui Dumitru Stăniloae, Ilie Cleopa și Arsenie Boca.

Potrivit BOR, Arsenie Boca este cinstit în calendarul ortodox cu titulatura „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”, având ca zi de prăznuire data de 28 noiembrie.

Check out our other content

Check out other tags:

Most Popular Articles